O analiză atentă a presei şi culturii de pe aceste meleaguri scoate la iveală lucruri puţin ştiute, care au puterea de a clarifica (istoric vorbind!) fenomenul în ansamblul lui. Desigur că anumite particularităţi, specifice fiecărei zone, au făcut ca, în Moreni , interesul pentru ceea ce înseamnă cultură să se manifeste în trei direcţii.
De pe la sfârşitul anilor 1800 şi până spre 1940 – 1945 se poate vorbi despre începuturile culturale de aici, interesul manifestat de morenari fiind unul minim. Acest lucru s-a datorat industriei petrolului – care şi-a pus amprenta definitiv în istorie, oamenii fiind preocupaţi mai mult de grijile cotidiene. Apariţiile din 1927, 1930 şi chiar puţin mai târziu s-au datorat, în mare parte, anumitor interese conjuncturale: alegerile, situaţia ţărănimii, începerea dezvoltării industriale şi economice. Chiar dacă manifestările culturale care au avut loc în această perioadă (celebrele conferinţe ale lui Iorga, spectacolele de la Cazinoul Creditul Minier) pot fi şi ele incluse în categoria conjuncturală, susţin că acestea au reprezentat un pas primordial în culturalizarea morenarilor, în deschiderea unor noi orizonturi şi au pus premisele schimbării mentalităţilor vis-a-vis de aceste teme.
Cea de a doua perioadă (1945 – 1989) a fost una mult mai prolifică manifestării culturii, cu toate că sunt destule voci care contestă ,,explozia” culturală din perioada comunistă. Greşelile făcute de administraţiile de atunci sunt legate de propaganda politică excesivă care era impusă prin tezele şi ideile lui Ceauşescu. De ce spun că a fost bine? Pentru că îţi puteai permite orice din punct de vedere financiar pe plan cultural. De ce spun că nu a fost bine? Pentru că restricţiile la informare, cenzura monstruoasă făcută la cărţi şi scriitori de valoare şi inocularea unor idei non-valorice nu făceau decât să adâncească (spre sfârşitul anilor ’80 din ce în ce mai mult) îndoctrinarea maselor. Admir foarte mult acele cercuri de intelectuali din anii comunismului care au dat culturii româneşti adevărate opere, adevărate mărturii ale unei ,,mişcări”, adevărate pagini de istorie literară – şi nu numai.
După 1989, interesul pentru actul cultural va fi strâns legat de partea financiară. Desigur că în această a treia perioadă au existat câteva schimbări bruşte, sesizabile mai mult decât în cele din perioada comunistă – care nu erau nimic altceva decât visele şi ideile lui Ceauşescu. Între 1990 – 1994, recăpătarea dreptului la libera exprimare (poate cel mai de preţ dintre toate drepturile constituţionale câştigate) a făcut posibilă apariţia de ziare şi cărţi necenzurate.
La Moreni, acest lucru s-a concretizat prin apariţia ziarului ,,Cuvântul” şi, mai apoi, a curentului republican (care edita o publicaţie locală). După 1996 însă, cultura din localitate este tot mai absentă, grija zilei de mâine îndepărtându-i pe oameni de această înnobilare a sufletului uman. Spectacolele sunt tot mai puţine, iar cinematograful şi librăria se vor desfiinţa. Singura alternativă a rămas Biblioteca Municipală, care se bucură de un număr considerabil de cititori, şi voinţa fiecăruia de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, de a prinde noi idei şi sensuri.
Deşi nu a beneficiat de o şcoală de jurnalism în adevăratul sens al cuvântului, Moreniul a dat mass-mediei naţionale nume de rezonanţă. Aş aminti aici pe Ioana Lupea (fost redactor -şef la ,,Cotidianul”, editorialist ,,Evenimentul Zilei”, redactor şi prezentator B1 TV ), pe Sebastian Drăgan (fost redactor-şef la ,,Jurnalul de Dâmboviţa”), pe Mircea Niţă (fost secretar de redacţie şi director al cotidianului ,,Dâmboviţa”) şi pe Gheorghe Ilinca (fost corespondent la mai multe publicaţii, în prezent pensionar). M-am oprit (cu scuzele de rigoare pentru cei pe care i-am omis) doar la aceste patru nume pentru că ele reprezintă repere concrete ale activităţii jurnalistice la Moreni.
Abundenţa de facultăţi de jurnalistică, numărul mare de locuri la admitere au atras şi alţi tineri spre acest fascinant domeniu. Unii urmează facultatea pentru că nu au intrat la alte instituţii de învăţământ, alţii pentru că presa le este crezul în viaţă şi menirea. Timpul, cu siguranţă, va cerne valorile de cei care au crezut că a face presă înseamnă a da cu pixul pe o foaie de hârtie. Jurnalismul este mai mult decât atât! Este, în primul rând, o abilitate din naştere (care se formează şi nu încetează niciodată să se perfecţioneze), este capacitatea de a rezista, este acel impuls care-ţi dă puterea de a lua de la capăt în fiecare zi.
Fragment din cartea în curs de apariţie ,,MORENI – Presa şi fenomenul cultural (I) – De la 1900 şi până astăzi”.
i carte pe la toate magazinele de profil. Mi-am zis că este o carte pe care trebuie să o citească femeile. În a treia zi, am cumpărato pentru că m-a convins că este o carte despre viaţa reală, despre greşeli, despre dragoste împlinită şi pe care în aceeaşi măsură poată să o citească şi bărbaţii.
